Vineri, 11 noiembrie 2022, Inspectoratul Școlar Județean Tulcea a organizat acțiunea intitulată Noi perspective de dezvoltare a parteneriatului social tulcean, în corelație cu reglementările legislative actuale privind organizarea și funcționarea învățământului dual și profesional.
Întâlnirea a fost găzduită de Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Tulcea și s-a axat pe informarea celor prezenți cu privire la prevederile noii metodologii privind organizarea și funcţionarea învăţământului dual, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 5.732 din 29 septembrie 2022.
De asemenea, au fost prezentate și principalele etape ale acțiunilor de fundamentare a cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2023-2024.
Au participat reprezentanți ai Instituției Prefectului Județul Tulcea, coordonatorul regional C.N.D.I.P.T. pentru Regiunea Sud-Est, membrii Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social din județul Tulcea, agenți economici actuali și potențiali parteneri ai unităților de învățământ profesional și tehnic din județ, precum și directorii acestor instituții de învățământ.
Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.